7 idei despre afaceri de la Leaders for the Future

08.09.2015 | De Lorand Soares Szasz | Vanzari si Marketing


7 idei despre afaceri.lorand.biz

Saptamana trecuta, m-am intalnit cu cativa dintre absolventii celor 3 editii ale proiectului Leaders for the Future.

Eram curios, asa ca i-am intrebat:

„Daca ar fi sa spuneti o singura idee cu care ati ramas in urma cursului, care ar fi aceea?”

Raspunsurile lor m-au ajutat sa vad 2 lucruri:

  1. Ajutorul pe care il oferim acestor tineri antreprenori, la inceput de drum, este unul semnificativ. Au raspuns cu entuziasm, ca si cum ideile respective deja faceau parte din ei.
  2. Ce unora li se par a fi idei simple, pentru altii sunt o mina de aur.

Te invit sa vezi si tu 7 dintre aceste idei si in ce masura te ajuta in afaceri. 🙂

1. Increderea sta la baza succesului.

Intr-o lume plina de evaziune fiscala si inselaciune, sa fii de incredere este un lucru maret.

Oamenii de incredere stiu ca vanzarea nu este altceva decat transfer de incredere.

Ei stiu ca nu vand doar un produs sau serviciu, nici o idee sau un concept, ci vand incredere din prima secunda de interactiune.

Un om de afaceri care merita incredere nu face lucruri wow!, ci doar respecta niste principii de bun simt.

Isi respecta cuvantul dat, livreaza la timp, nu inseala.

Deoarece pentru un caracter excelent nu exista compromisuri si nici lucruri facute sub 100%.

Ofera incredere, pentru ca doar asa vei atrage clienti, parteneri si furnizori de incredere.

2. Esti media celor mai importanti 5 oameni din viata ta.

Ne place sau nu sa credem, semanam mult (si in multe aspecte!) cu oamenii cu care ne petrecem majoritatea timpului.

Nu degeaba spune proverbul ca „cine se-aseamana, se-aduna”.

Daca vrei sa citesti mai mult despre acest principiu, vezi articolul de aici.

Cum sunt cei 5 oameni cu care petreci cel mai mult timp?

Sunt surse de inspiratie pentru tine? Te pot invata sa ajungi unde vrei sa ajungi?

Daca nu, nu-i cazul sa renunti la relatiile respective. Poate ca-i vorba de familie sau prieteni apropiati. Tu stii cel mai bine.

Singura sugestie pe care pot sa ti-o ofer este sa investesti timp in relatiile care te ajuta sa cresti.

3. 1% – 99%.

Acest principiu porneste de la intrebarea „Ce fac baietii mari din afaceri?”, iar majoritatea „granzilor” au un raspuns comun.

Unii antreprenori reusesc, in timp ce altii esueaza.

Unii prospera, in timp ce altii cad.

Unii ajung la destinatie, in timp ce altii se ratacesc pe drum.

De ce? Diferenta dintre ei consta in respectarea principiului: 1% inspiratie si 99% transpiratie.

Sa ai idei geniale este vital.

Dar fara sa le aplici consecvent, tot ce vei acumula vor fi frustrari.

Mai intai, invata, dezvolta-te, insa pe urma treci la treaba.

In orice stadiu te-ai afla cu planul tau, da-i drumul.

Daca astepti ca lucrurile sa fie perfecte, vei ramane cu planul.

„Ce fac baietii mari din afaceri?”

Muncesc cu pasiune si perseverenta.

4. Regula de aur in business: sa ai un cashflow pozitiv.

Exista o capcana in care cad in special proprietarii de afaceri aflate la inceput.

Mai precis, nu isi urmaresc cashflow-ul.

Nu verifica sa existe echilibru intre incasari si cheltuieli lunare, iar asta ucide business-ul.

Orice afacere care are cashflow negativ, intr-un timp mai scurt sau mai lung, va cadea.

De asta este important ca noii antreprenori (ca cei de la Leaders for the Future) sa invete despre managementul banilor.

Dupa cum spunea Alan Greenspan, „stapanirea cunostintelor financiare ii va impiedica pe tineri sa ia hotarari proaste, care ar necesita ani intregi pentru a fi remediate”.

5. Oricine poate gasi scuze. Tu gaseste solutii.

Toata viata ne confruntam cu natura noastra setata sa se planga.

Suntem experti cand vine vorba sa vedem ce nu merge bine, cine e vinovatul si sa negam implicarea noastra.

Dar daca asta fac toti, te intreb: Tu cu ce te deosebesti?

Ca sa stii daca ai ceva de schimbat in atitudine, intreaba-te:

Mi-as dori sa am in afacerea mea un om ca mine? Gasesc scuze sau vin cu solutii?

Oamenii din jur sunt inspirati de atitudinea pe care o ai.

De aceea, daca tu esti cel care gaseste scuze pentru orice, oamenii vor veni la tine cu…scuze. 🙂

Dar daca tu esti cel care ii obisnuiesti cu solutii, asta iti vor aduce si ei.

Poate chiar solutii pe care nu le-ai fi gasit singur.

Cel care gaseste scuze este o victima.

Cel care vine cu solutii este un victorios.

6. Foloseste trendul in favoarea ta.

In permanenta, sunt trenduri care cresc si care mor in piata.

Produse si servicii la mare cautare versus cele pentru care nu mai exista cerere.

Exista chiar si o curba care explica ciclul de viata al unui trend.

Iata cum arata aceasta curba, simplificata:

Ciclul de viata al unui trend.lorand.biz

Intrebarea este: Tu cum stii unde si cand sa intri pe piata, ca sa folosesti trendul in favoarea ta?

Unii spun ca e bine sa identifici trendul chiar atunci cand el incepe.

Asta inseamna sa fii pionier, sa inovezi.

Daca te afli la inceput in viata de afaceri, s-ar putea ca nu inovatia sa fie raspunsul.

Inovatia inseamna lupta sa intri pe o piata noua, iar daca tu esti la inceput, fara stabilitate (financiara si sistemica), acea lupta s-ar putea sa te doboare.

Exemplele de la care sa inveti sunt putine, in timp ce provocarile sunt nenumarate.

Altii spun sa mergi cu trendul atunci cand e la nivel maxim in piata.

De fapt, asta este o capcana des intalnita.

Cand toata lumea devine dezvoltator imobiliar, e un semn rau pentru economie.

Sfatul este simplu: Evita sa faci ce face toata lumea.

Pentru ca trendul aflat la apogeu urmeaza sa scada.

Si afacerea ta noua va cadea odata cu el.

Ce sa faci, in aceste conditii?

Sa fii in segmentul colorat cu albastru. 🙂

Adica sa mergi pe ce a inceput sa se caute si are potential sa creasca.

Cazul ideal este sa intri pe piata atunci cand rata de penetrare a produsului sau serviciului respectiv ajunge la 15-18%.

S-a dovedit ca acesta este pragul dupa care un produs va fi adoptat la scara larga in piata.

Acesta este punctul cheie din intregul trend.

Daca e prima ta afacere, nu cauta sa fii primul din piata, ci cauta sa fii cel mai bun din piata.

Iar dupa ce obtii stabilitate, poti sa inovezi si sa fii pionier, pentru ca iti permiti esecul.

7. Vorbeste pe limba clientului.

Comunicarea inseamna raspunsul pe care il primesti.

Asta inseamna ca, daca angajatii sau clientii tai n-au inteles bine sau au raspuns intr-un mod care nu iti place, nu ai comunicat eficient.

„Cum? Doar am explicat logic si pe intelesul tuturor.”

Pune-ti intrebarea: Acest „pe intelesul tuturor” la cine se refera? Oare nu cumva se refera la tine? Tu ai inteles.

Dar, vezi tu, de multe ori presupunem ca si ceilalti functioneaza ca noi.

Si nu e asa.

Unii au nevoie de exemple concrete, altii au nevoie sa puna intrebari ca sa inteleaga.

Unora e nevoie sa le spui de 2-3 ori ca sa retina, iar altora, sa le ceri sa repete ce le-ai comunicat.

De aceea, ce poti sa faci ca sa eviti problemele de comunicare, este sa:

– oferi exemple concrete (cat mai vizuale)

– spui clar ca esti deschis la intrebari

– trimiti Remindere, mai ales daca exista presiuni temporale

– pui intrebarea: Ca sa ma asigur ca am comunicat bine, puteti va rog sa imi scrieti cum ati inteles dumneavoastra oferta / mesajul? Ne va ajuta sa evitam eventualele neclaritati.

 

Tragand linie…

Cum ti se par cele 7 idei de la Leaders for the Future? 🙂

Ai ce sa aplici in afacerea ta (sau in ideea ta de afaceri)?

 

O noua editie a Leaders for the Future e pe cale sa inceapa (27 septembrie – 4 octombrie).

Inscrierile sunt deschise pana pe 15 septembrie, ora 23:59.

Ne pregatim pentru o noua generatie de antreprenori si idei geniale de afaceri.

Si in acest an, cei 40 de participanti vor avea parte de 10 Workshop-uri si 10 interviuri pe teme de afaceri, care sa le ofere un start in forta in lumea de business.

Cei mai pregatiti participanti vor avea ocazia sa primeasca finantare pentru ideile lor.

Pentru mai multe detalii despre cum poti sa te inscrii la Leaders for the Future, apasa aici.

Daca nu ti se potriveste, dar ai un prieten care vrea sa deschida o afacere, trimite-i te rog link-ul de mai sus si iti va multumi. 🙂

 

Te astept la Leaders for the Future, cu cele mai bune idei despre afaceri!

Lorand