Lorand, hai cu rezultate, nu cu povesti!
26.02.2016 | De Lorand Soares Szasz | Dezvoltare Personala si Profesionala
Lorand vinde vise! Lorand este un sarlatan! Cum poate Lorand sa ii invete pe ceilalti afaceri, daca el nu are nicio afacere? Lorand nu preda nimic nou la cursurile lui. Am fost la cursul lui si nu am invatat nimic nou. Arata-ne, Lorand, cifra ta de afaceri sa vedem de ce esti in stare!
Astea sunt cateva din frazele pe care le-am auzit despre mine in ultimii 7 ani, de cand sustin seminarii si traininguri in Romania.
Unii spun ca e feedback constructiv. Altii ca sunt doar niste hateri sau frustrati de insuccesul lor si ca nu ar trebui sa ma intereseze ce spun.
Adevarul este ca orice afirmatie facuta de cineva spune mai multe despre cel care face afirmatia decat despre cel caruia i se adreseaza, dar asta nu inseamna ca toti care spun lucruri negative despre mine sunt hateri.
Fiecare persoana vede lumea prin prisma experientelor, convingerilor, valorilor si cunostintelor proprii. Doi oameni se pot uita la acelasi lucru si sa inteleaga cu totul altceva. Doua persoane pot merge la un curs si pentru unul sa fie transformational si inspirational, iar pentru celalalt sa fie o dezamagire.
De ce?
Pentru ca suntem diferiti. Avem valori diferite si suntem la nivele de cunostinte diferite. Totusi, acest lucru nu face din acel curs nici bun nici rau, este doar un pachet de informatii care ti se potriveste sau nu.
Dovada?
Doua comentarii dupa acelasi curs:
Greseala pe care o facem de multe ori este sa consideram ca ceea ce nu este bun pentru noi nu este bun pentru nimeni. Este ca si cum te-ai duce la sectiunea de copii de la un magazin de haine si te-ai enerva ca hainele de acolo nu ti se potrivesc.
Ba mai mult, te-ai duce la vanzatoare si i-ai spune ca ce vand ei acolo este o porcarie si ca ar trebui sa le fie rusine ca inseala oamenii.
De cand m-am intors in Romania si am ales sa dau mai departe lucrurile pe care la randu-mi le-am invatat, m-am pozitonat cu materialele mele pe segmentul de IMM-uri (start-up-uri, firme mici si mijlocii). Spre surprinderea mea, destul de multe firme mari chiar foarte mari au gasit utilitate in ce predau, dar in continuare mesajul meu este pentru sectiunea de IMM-uri.
Este absolut normal sa fie persoane care nu sunt din acest segment si care sa stie si sa aplice deja ce predau la cursuri. Problema apare atunci cand aceasta persoana afirma ca stie, dar in viata si afacerea lui nu se vad rezultatele. Obisnuiesc sa spun ca stii un lucru doar in moment in care si faci. Iar daca faci, rezultatele vin. 🙂
Chiar si asa se spune ca un om inteligent invata mai multe dintr-un curs rau decat un om prost dintr-un curs bun.
Crescand intr-o familie crestina, parintii au incercat sa imi transmita cat mai bine principii sanatoase despre viata. Lucruri simple, dar care fac din tine om bun. Unul din principii vine dintr-o Carte exceptionala de dezvoltare personala (cunoscatorii stiu care e Cartea) si care spune: Dupa rezultate o sa ii cunoasteti!
In timp, am invatat (si a fost greu) sa nu mai intru in certuri cu cei 1% care ma ataca (cu motiv sau fara) si sa tac, sa imi fac treaba in continuare si sa le raspund cu rezultate.
Dupa 7 ani de antreprenoriat, nu pot sa spun ca sunt milionar, desi am facut deja primul milion de euro.
Nu pot sa spun ca am construit o multinationala, desi ofer locuri de munca pentru peste 30 de persoane.
Nu pot sa spun ca am dus la succes afaceri de zeci de milioane de euro, desi sunt multe firme cu cifra de afaceri de zeci de milioane de euro care aplica cu strictete informatiile transmise de mine.
Nu pot sa spun ca am zeci de afaceri de succes, desi detin si/sau conduc 4 afaceri care functioneaza bine si in conditii legale in Romania.
Nu pot sa ma laud ca am am ajuns milionar peste noapte si chiar nu cunosc pe nimeni care sa fi ajuns milionar peste noapte. 🙂
Nu pot sa pretind ca ceea ce predau eu este nou, desi 99% din oameni pleaca incantati de informatiile primite.
Nu pot sa sustin ca am inventat lucrurile pe care le predau, desi am invatat ani de zile si am incercat sa sintetizez informatiile intr-un mod cat mai simplu si aplicabil pietei si nivelului din Romania.
Nu pot spune ca am foarte multa experienta in antreprenoriat, desi am bagat in faliment 4 firme si am pierdut peste 100.000 de euro in aceste afaceri. In acelasi timp, am reusit sa imi dublez cifra de afaceri in alta companie. Am invatat lectiile si am mers mai departe cu fruntea sus.
Nu pot spune ca ceea ce predau functioneaza la orice companie, desi majoritatea clientilor imi spun ca functioneaza.
Insa… cu ce pot sa ma laud sunt rezultatele clientilor mei. Si plecand de la principiul predat de Zig Ziglar: Poţi avea tot ce îţi doreşti în viaţă dacă ajuţi suficiente persoane să obţină ceea ce vor., cred cu tarie ca sunt pe drumul cel bun si peste nu foarte mult timp, rezultatele vor vorbi si mai tare.
Dar pana atunci te las cu rezultatele mici si incurajatoare obinute pana in acest moment. 🙂
Fii sceptic! Nu crede nimic din ce spun. Testeaza tot! Vezi ce functioneaza si ce nu. Pune la incercare orice tehnica predata de mine si foloseste doar ce ti se potriveste si functioneaza in domeniul tau si in zona ta.
Dar, te rog, nu fi ignorant!
Scepticul spune: Nu cred, dar incerc si ma conving eu singur. Ignoratul spune: Nu cred, dar nici nu vreau sa incerc.
Fii sceptic!
Fii inteligent!
Ah.. era sa uit. Orice DVD, CD, carte, curs, training sau coaching oferit de mine are garantie de 200%, daca nu esti multumit de ce primesti iti dau banii inapoi si poti sa pastrezi produsul… deci poti sa fii sceptic pe banii mei. 🙂
Lorand (care se bucura de rezultate) Soares Szasz