La ce sunt bune greselile
21.06.2017 | De Lorand Soares Szasz | Dezvoltare Personala si Profesionala
De mici suntem „programati” sa nu gresim. Invatam ca greseala atrage dupa sine o pedeapsa. Asa ca preferam sa nu actionam, ca nu cumva sa gresim. Iar cand se intampla, pentru ca inevitabil se intampla, cautam vinovati. Tapi ispasitori. Ascundem greseala sub pres si nu vorbim despre ea. Pentru ca e un lucru rau, rusinos. Inseamna ca esti slab, nepregatit. Oamenii de succes nu gresesc, nu-i asa? Nimic mai neadevarat. Cea mai importanta resursa a succesului este greseala. De ce spun asta?
Pentru ca o atitudine sanatoasa fata de greseli te duce la invatare. Iar invatarea continua este calea sigura spre succes.
Richard Branson spunea ca doar un lucru e sigur in business: ca tu, si toti ceilalti de langa tine o sa gresiti.
Sunt convins ca asa este. Nu cunosc niciun antreprenor care sa nu fi facut vreo greseala. Diferenta intre esec si succes este cum te raportezi la aceste greseli. Procedezi ca in aviatie, unde fiecare eroare este analizata, solutionata si memorata, astfel incat sa nu se mai repete vreodata, sau preferi s-o uiti pentru ca a fost o experienta neplacuta.
Totul depinde de atitudinea ta fata de greseli. Intr-o firma in care greselile sunt tratate ca un lucru firesc sa se mai intample si nu un capat de tara, imbunatatirile vin mai usor si mai repede. Pentru ca oamenii au curajul sa experimenteze, sa inoveze, daca stiu ca in cazul unui esec nu o sa fie pusi la zid.
Iti recomand sa reactionezi la greseli asa cum o fac cei din aviatie 😉
- Sa tii o evidenta foarte clara a tuturor erorilor care s-au intamplat vreodata. Eleanor Roosevelt o spunea foarte bine: „Invata din greselile altora. Nu poti sa traiesti suficient cat sa le faci tu pe toate”.
Asa ca tine o „agenda a greselilor” in firma. Fiecare eroare din companie sa fie trecuta in acest document, impreuna cu solutia.
Toti angajatii trebuie sa fie la curent cu ce contine documentul, iar cand angajezi oameni noi, „agenda” e lectura obligatorie. 😉
- Fa proceduri. In fiecare caz, concepe impreuna cu echipa o procedura, ca greseala sa nu se mai repete. Astfel, nu doar te pui la punct cu procedurile, ci si inovezi.
- Scapa de stigma vinei. Important este sa tragem invataminte din eroarea produsa si nu sa aratam cu degetul catre vinovati.
Nu ma intelege gresit. Nu sugerez sa incurajezi sa se faca greseli. Doar ca atunci cand se intampla, sa profiti de ele. Sa-ti asumi responsabilitatea si sa le apreciezi. Pentru ca sunt aici sa ne invete lectii pretioase.
Sunt curios, tu cum te folosesti greselile in firma ta? Scrie-mi, te rog, care a fost greseala care a avut cel mai mare impact asupra afacerii tale si cum ai procedat. Iar daca ti-a placut articolul, nu uita sa dai share sa-l vada si prietenii tai.
Cu prietenie,
Lorand (care vrea sa te bucuri si de greseli) Soares Szasz