Ce-am facut cand am fost dati afara?
11.11.2015 | De Lorand Soares Szasz | Dezvoltare Personala si Profesionala
Era duminica seara, 10 fara cateva minute. Echipa care organiza evenimentul Millionaire Money Making Machine cu Robert Rolih la Bucuresti era multumita dupa o zi de eveniment si se pregatea pentru cea de a doua si o saptamana plina
Totul parea in regula.
Colegele mele primesc un email ciudat – ,,Nu mai poate fi tinut evenimentul de maine, trebuie sa il anulam.” Cateva secunde de tacere dupa care: ,,Nu se poate, avem contract semnat, e duminica noaptea, ne dau afara?”
A urmat o noapte intensa…
O noapte in care au fost nevoiti sa ia echipamentele de la sala care anunta ca se inchide si sa astepte in frig o explicatie pentru situatia creata.
Ce-am facut cand am fost dati afara?
Am asteptat ore intregi. Am fost socati sa vedem ca mai sunt oameni care iti trantesc usa in nas fara un motiv intemeiat, echipe care se autosaboteaza. Nu credeam ca sunt oameni care te scot in strada, ai contract, dar nu vor sa semneze niciun proces verbal. Sunt firme care probabil musamalizeaza problemele legale pe care le au.
Cel putin noua asta ni s-a spus – cladirea nu e in regula cu aprobarile ISU, deci trebuie eliberata.
Mai mult, te pun sa le multumesti ca vorbesc cu tine in afara programului lor de munca, desi tu ai ramas cu casa in drum…
Dupa ore de asteptat si sunat la peste 25 de hoteluri din Bucuresti, la ora 1 noapte au pornit din usa in usa sa intrebe de o sala libera. Stiu, sa faci asa ceva in 2015 suna SF….
Cine iti promite sala duminica la 1 noaptea? Oamenii de la receptii erau amabili, insa nimeni nu avea acces la datele de rezervare ale salilor de conferinta.
La Phoenicia Grand Hotel, colegii mei au intalnit-o pe Luisa. Lucra in tura de noapte la receptie. I-a intampinat cu un zambet cald.
Luisa a fost singura care si-a sunat managerul in crucea noptii pentru o confirmare. Desi acesta nu i-a raspuns, a zambit cu incredere si i-a asigurat: ,,fiti linistiti ca o sa gasim noi o solutie.”
Pe fata asta nu o tinea nimic in loc. Pentru ea jobul de receptionera nu avea limite cand era vorba sa ajute pe cineva. Din cateva vorbe schimbate, echipa mea avea deja incredere in Luisa – o fata care da 100% in ceea ce face si cand e 2 noaptea. 🙂
Colegii mei o intreaba de preturile salii. Luisa zambeste si raspunde senin: ,,Eu nu am acces la preturile salilor de conferinte. Pentru mine asta e o provocare. Va multumesc pentru ea. O rezolvam.”
Si a rezolvat-o. 🙂 La 7 ii chema pe colegii mei la sala, iar la 8 fara cateva minute dimineata ii anunta cu certitudine ca sala e libera.
Acolo au cunoscut-o pe Raluca – colega Luisei. Minuni de fete care faceau lucrurile sa se intample in cateva minute. Au mobilizat intreg personalul si in 30 de minute totul e aranjat.
Orice li se cerea era rezolvat rapid si elegant. Nimic nu trada noaptea de nebunie ce tocmai trecuse. Si asta pentru ca o companie a avut o receptionista cu valori, o ambitioasa de fata care multumeste atunci cand provocarile par sa fie prea mari pentru ea.
Dar sa ne intoarcem la miezul noptii – duminica spre luni cand, cu bagajele in drum, trebuia gasita o solutie.
Alaturi de echipa mea – un tanar – Bogdan, ne ajuta cu echipamentul pentru traducere de la Mes. S-a mobilizat, a pus mana sa ajute, sa care bagaje, si-a incarcat dubita de parca era un eveniment organizat de el.
Nu l-a deranjat sa stea pana la 1:30 noaptea si sa se trezeasca la 5 dimineata ca sa vada daca avem sala, sa instaleze cabina de traduceri in doi timpi si trei miscari si sa faca treaba ce nu tinea de atributiile lui – de exemplu sa ne ridice materialele de la gara.
Dar a vazut dincolo de un contract, de inca un eveniment. A avut viziune de ansamblu si a stiut sa dea 100%.
Luisa, Raluca si Bogdan sunt niste exemple de oameni care ne dau lectii. Care, atunci cand suntem descurajati ca managerii unei sali rezolva pe sub mana sa nu mai vina inspectia ISU anuntata, ne arata ca se poate sa fii om si profesionist oricare ti-ar fi postul.
Poate crezi ca aceasta postare este reclama. Te aprob, este reclama pe care o fac fara niciun fel de contract romanilor care ma fac sa imi scot palaria in fata lor. E reclama pe care o fac benevol pentru ca iti doresc astfel de parteneri in jurul tau.
Daca nu visez prea mult, imi place sa cred ca Romania copiilor nostri va fi a oamenilor precum Luisa, Raluca si Bogdan.
Lorand (mandru de oamenii frumosi) Soares Szasz