Cum recrutezi angajatii buni si cum ii pastrezi in firma

09.08.2018 | De Lorand Soares Szasz | Consultanta in Afaceri


Muncitorii romani fug din tara cu o viteza greu de egalat. Peste 3 milioane de romani au plecat peste granite in ultimii ani si asta ne-a adus locul 2 in lume, la migratia fortei de munca, dupa cum arata raportul ONU, publicat in 2017.

Dar tara noastra nu e in vreun razboi!

Nu suntem sub atac, dar 17% dintre romanii cu drept de munca traiesc si muncesc deja in alta tara.  Ne intrec doar locuitorii din Siria, insa aici oamenii mor in fiecare zi, in cele mai sangeroase conflicte civile.

De ce fug angajatii romani peste hotare?

Daca esti antreprenor, cred ca si tu te-ai intrebat asta. Raspunsul are cate putin din toate: unii romani fug pentru ca s-au saturat sa astepte o schimbare, altii pentru ca vor sa castige mai multi bani ori pentru ca vor sa fie respectati la locul de munca.

Am auzit de atatea ori: “Lorand, mi-am pierdut toti angajatii buni!” ori “Nu stiu ce sa mai fac ca sa ii conving pe oameni sa vina la interviu!”

Stiu ce inseamna sa pierzi un om bun – am trecut prin asta, ca tine, si ca orice alt antreprenor. Am pierdut oameni buni cand ma asteptam mai putin.

Insa ce am invatat din fiecare poveste e ca oamenii buni pleaca si pentru ca noi, antreprenorii, nu le dam motivele potrivite sa ramana.

Astazi vreau sa vorbim despre cum alegi angajati buni, cum ii atragi pe oamenii valorosi in firma ta si de ce este important modul in care inchei o relatie de colaborare. 

Inainte sa vorbim despre cum atragi oamenii buni in compania ta, as vrea sa derulam un pic povestea si sa ajungem pana in faza de recrutare. Ultima experienta pe care am trait-o dupa ce am angajat un om nou, mi-a aratat ca asa cum iti asterni, asa o sa dormi.

Cum recrutezi, asa angajati o sa ai.

Am sa folosesc exemplul unui colos ca sa iti arat cat de important este sa acorzi importanta modului in care recrutezi.

Google, unul dintre cei mai mari importanti angajatori ai planetei, are cateva principii simple si clare, ca sa aleaga un nou angajat.

In primul rand, managerii si-au stabilit o procedura clara care spune inca de la inceput:

-cine sustine interviurile de recrutare

-care sunt intrebarile pe care candidatul le primeste si in ce ordine

– ce proba va da.

In plus, cei care participa la interviuri impartasesc valori comune: “excelent” inseamna acelasi lucru pentru toti, “nepregatit” are aceeasi semnificatie pentru toata lumea, samd.

Ce as vrea sa iti transmit prin exemplul de mai sus, este ca doar daca vei cantari cu o singura unitate de masura, balanta iti va arata acelasi rezultat.

Daca pentru tine un angajat care stie cateva cuvinte in engleaza este un angajat excelent, pentru colegii alaturi de care va lucra in echipa, cateva cuvinte intr-o limba straina ar putea sa fie nesatisfacator.

Intreaba mereu care sunt asteptarile celor care vor imparti sarcinile de lucru cu noul coleg si tine cont de ele.

Graba nu e o scuza sa nu respecti regulile interne.

Stiu ca tendinta este sa sari peste toata partea asta cu procedura, cand e graba mare si ai nevoie de un angajat IERI.

Insa cand uiti vorba: “graba strica treaba” ai de “tras” apoi niste luni de zile. E ceva ce stiu prea bine. 🙁

Am pierdut timp si bani, dar am invatat o lectie: acum recrutam in firma doar dupa reguli clare, trecem prin toate etapele si pasii, indiferent cat de repede avem nevoie de om in companie.

Asa ne asiguram ca cine trece de interviu, este persoana pe care ne-o dorim si alaturi de care putem sa crestem.

Si apropo de interviu, cat de greu crezi ca ar trebui sa fie ca sa nu ii sperie pe viitori angajati?

Tot la Google, probele de angajare sunt mai grele decat niste examene de admitere la facultate. Totusi compania primeste in fiecare an mii de CV-uri.  De ce se intampla asta, cand tu te straduiesti sa strangi 10 CV-uri si ele sunt irelevante pentru pozitia pe care o oferi?

Google are un brand de angajator foarte bine construit.

Oamenii stiu despre companie ca:

-sediul lor este unul dintre cele mai prietenoase si inovatoare

-angajatii primesc beneficii

-sunt sustinuti sa invete permanent

-sunt incurajati sa dezvolte proiecte noi

Prin urmare, daca vrei sa primesti CV-uri de la angajati valorosi, ar trebui sa iti cultivi brandul de angajator.

Inainte sa pui anuntul de angajare, afla ce spune piata despre cum e sa lucrezi in compania ta.

Ca si in cazul brandului de firma, care te ajuta sa castigi clienti, brandul de angajator este compus din tot ceea ce spun oamenii (angajatii si fostii angajati) despre tine si compania ta, atunci cand nu esti de fata.

Crezi ca un angajat bun va trimite CV-ul daca stie ca il asteapta un mediu toxic de lucru, unde conteaza cine isi toarna mai repede colegul?

Daca firma ta nu are niciun fel de reputatie in piata, nu deschide inca sampania!  Sa nu ai un brand de angajator e aproape la fel de rau ca atunci cand in piata se spun doar lucruri negative despre tine.

Un angajat care isi cauta de munca trece prin cateva interviuri de angajare. E un dans obligatoriu pe care candidatul bun o sa il danseze cu tine, doar daca stie ca esti un partener de incredere.

Altfel, sunt sanse mari sa piarda timp degeaba. Multi dintre angajati vor spune PAS daca nu te cunosc si vor astepta partenerul alaturi de care sa faca TANGO.

In concluzie: incepe de pe acum sa lucrezi la brandul de angajator – alege cu atentie ce informatii transmiti in piata. Nu uita ca procesul de recrutare este foarte important si asigura-te ca toata lumea e in aceeasi barca: asa veti judeca la fel candidatii si veti ajunge la o singura decizie, nu 10.

As vrea sa mai iei in calcul un alt moment sensibil pentru brandul tau: despartirea de un angajat.

Cum spuneam, fostii angajati iti construiesc brandul de angajator. Fiecare dintre ei va spune in piata o poveste despre ce fel de firma este cea la care a lucrat, cum vorbeau oamenii, cum se comportau, cum se muncea la tine.

Chiar daca toate lucrurile mergeau struna in compania ta si tu esti un antreprenor orientat sa isi creasca echipa si sa ii rasplateasca performanta, riscul sa primesti o nota proasta de la un fost angajat este foarte mare, daca tu initiezi despartirea – adica il concediezi.

Tot ce isi va aminti angajatul tau din povestea voastra, este ca tu l-ai dat afara.

Si va incerca sa se razbune asa cum poate el: te va denigra si iti va vorbi firma de rau. Din acest motiv e esential sa stii cum sa „dezamorsezi” bomba.

Daca ai prieteni care se plang ca raman fara angajati si nu gasesc oamenii pe care si-i doresc in firma, da-le acest articol. O sa iti multumeasca!

 

Cu prietenie,

Lorand (care vrea sa nu mai pierzi angajati valorosi) Soares Szasz