Sacul cu bani sau Informatia care iti poate schimba viata
09.06.2014 | De Lorand Soares Szasz | Dezvoltare Personala si Profesionala
Cand am auzit povestea lui Sorin, nu stiam ce sa zic.
Am bufnit in ras, dar am continuat sa ma uit la el.
Inca asteptam sa imi spuna ca a fost o gluma.
Dar nu…
Sacul lui cu bani era adevarat!
Cine e Sorin
Sorin e un cunoscut de-al meu si are 32 de ani.
E proprietarul unei afaceri prospere in domeniul transporturilor.
Dar viata nu a fost asa usoara pentru el inainte.
A muncit aproape 2 ani in Spania, impreuna cu cei 2 frati ai lui.
Insa a hotarat ca acel trai nu e pentru el.
S-a intors singur in tara si s-a apucat de afaceri.
La inceput, abia daca reusea sa traiasca de pe o luna pe alta.
Pana intr-o zi, cand s-a ivit o oportunitate fara precedent pentru el.
Informatia care i-a schimbat viata
Era in pauza unui curs de antreprenoriat, cand l-a auzit pe un domn vorbind la telefon.
Discutia era despre o multinationala care urma sa isi deschida unitate in Romania.
Iata si informatia cheie:
Multinationala era interesata de un anumit teren langa Cluj.
Si voia sa ia acel spatiu in urmatoarele 3 luni.
Atat a auzit. 🙂
S-a gandit atunci sa intervina si sa cumpere el terenul.
N-o sa crezi ce s-a intamplat.
Si-a sunat fratii din Spania si i-a convins sa ii trimita economiile lor.
Au reusit sa stranga putin peste 20 000 de euro.
Dar terenul respectiv era estimat la 70 000.
Ce sa faca?
Cum a salvat sacul cu bani situatia
Am scris intr-un articol anterior despre probleme si oportunitati.
Te invit sa-l citesti inainte sa mergi mai departe.
Pentru ca te va ajuta sa intelegi mai bine ce a facut Sorin.
Unde majoritatea oamenilor vad o problema, Sorin a vazut o oportunitate.
A luat cei 20 000 de euro si i-a schimbat in lei.
Bancnote de 50 si 100 de lei.
A luat un sac si l-a umplut cu bancnotele primite de la banca.
Apoi a mers in sat, la proprietarii terenului.
Le-a pus sacul cu bani in mijlocul camerei si le-a zis:
– Am venit cu banii pentru teren.
Ma grabesc, asa ca as vrea sa semnam un precontract.
Si voi reveni zilele urmatoare ca sa finalizam intelegerea.
Sorin le-a spus clar ca a adus cu el doar o treime din bani.
Si era adevarat.
Venise cu un sac cu bani.
Dar la fel de adevarat era ca nu mai avea alti bani…
Oamenii s-au uitat repede in sac si au cascat ochii.
Clientul parea hotarat si serios.
Asa ca au semnat precontractul.
Si au convenit sa se vada din nou peste o saptamana.
Sorin nu a mai pierdut nicio clipa.
I-a sunat pe cei de la multinationala si a stabilit o intalnire.
Le-a aratat actele terenului si a negociat cum stia el mai bine.
A reusit sa vanda terenul cu 145 000 de euro!!
A pornit cu 20 000 si a riscat.
Ii lipseau 50 000.
Acum, din 145 000, a reusit sa dea restul de bani proprietarilor initiali.
Le-a inapoiat fratilor sai investitia, cu cate 5000 de euro cadou pentru fiecare.
Lui i-au ramas 45 000 de euro.
De la o singura informatie pe care a auzit-o.
Poate ca iti vine si tie sa razi, ca si mie.
Dar te asigur ca nu e o gluma. 🙂
Poate ca nu ti se pare etic ce a facut Sorin.
De ce nu?
Proprietarii initiali si-au primit cei 70 000 de euro ceruti.
Multinationala a venit la Cluj si a angajat cateva zeci de oameni.
Pretul platit pentru teren a fost unul corect pentru ei.
Sorin a fost un intermediar oportunist.
Da, a riscat si putea sa piarda tot.
Dar s-a bazat pe informatia primita si a mers inainte.
Si rasplata a fost pe masura.
Informatia care iti poate schimba viata
In mai 2012, expertii de la Biroul de Statistica Muncii (BLS) au facut un studiu despre diferentele de venit ale agentilor de vanzari.
Curiozitatea principala era urmatoarea:
Unii agenti castigau de 50 de ori mai mult decat altii.
Ce faceau diferit?
Rezultatele au fost neasteptate.
Erau cei cu salarii mari de 50 de ori mai buni decat ceilalti?
Nici vorba.
De 2 ori mai buni?
Nici macar.
Stiau de 2 ori mai multe lucruri?
Nu.
In multe cazuri, diferenta dintre un agent de succes si unul mediu era o singura informatie.
Un singur lucru pe care unul dintre ei a fost dispus sa il invete si altul nu.
Brian Tracy spune:
O informatie in plus poate face diferenta dintre succes si esec.
O informatie i-a schimbat lui Sorin viata.
La fel se poate aplica si pentru tine.
Cat de dispus esti sa inveti continuu?
Uneori ajunge sa stii cu o idee mai mult decat ceilalti.
Probabil ca stii deja citatul: informatia este putere.
Eu unul nu cred ca este asa.
Informatia este putere, daca o aplici.
Daca nu, e doar informatie.
Intrebarea potrivita este urmatoarea:
Cat de dispus esti sa aplici ce inveti? 🙂
Doar tu poti sa decizi.
Unde e acea informatie care iti poate schimba viata?
Nu stiu.
S-ar putea sa o fi gasit chiar in acest articol.
S-ar putea sa nu apara azi, maine sau in urmatorii 5 ani.
Ce poti sa faci si ce iti recomand sa faci e sa fii oportunist.
Cand primesti o informatie, sa fii pregatit.
Si sa actionezi. 🙂
Zig Ziglar spunea:
Poti sa ai tot ce iti doresti in viata, daca ii ajuti pe altii sa aiba ce-si doresc.
Te rog sa scrii intr-un comentariu mai jos o informatie/un citat care tie ti-a schimbat modul cum gandesti.
Astfel, ii poti inspira si pe altii sa ajunga la ce isi doresc. 🙂